Berberina este un compus botanic natural, care se găsește în numeroase plante, inclusiv strugurii Oregon, Phellodendron, rostopasca mare, drăcilă europeană, hidrastis și firul de aur chinezesc, printre altele. Acest compus, care face parte din categoria alcaloizilor, are o utilizare îndelungată și foarte apreciată în medicina tradițională chineză, precum și în medicina ayurvedică indiană ca anti-diareeic și anti-infecțios, și a fost de asemenea folosit ca sursă pentru un colorant galben strălucitor pentru lână, piele și lemn.
Alcaloizii, ca grupă chimică, sunt destul de interesanți și conțin un număr mare de compuși, toți având cel puțin un atom de azot în structura lor. Mulți dintre acești alcaloizi care conțin azot au efecte biologice puternice asupra corpului uman și au furnizat deja numeroase medicamente benefice, inclusiv analgezicul opioid puternic morfină și agentul chimioterapeutic pentru leucemie vincristină. Una dintre proprietățile care fac aceste compuși alcaloizi atât de atractivi pentru cercetarea medicală este că sunt solubili în apă în condiții acide și solubili în grăsimi (lipide) în condiții mai neutre sau alcaline, oferindu-le capacitatea de a traversa membranele celulare în forma lor mai neutră.
Desigur, inclus în acest interes reînnoit pentru alcaloizi este berberina, iar sute de studii noi despre acest compus își fac anual loc în jurnalele științifice. Una dintre proprietățile cele mai frecvent investigate ale berberinei sunt efectele sale terapeutice asupra bolilor cardiovasculare și metabolice, deoarece acestea sunt principalele cauze de deces la nivel global și sunt necesari urgent agenți terapeutici noi.
Stresul Oxidativ, Inflamația și Dezvoltarea Diabetului
Unul dintre cele mai promițătoare utilizări terapeutice ale berberinei este efectul său asupra stresului oxidativ, dezechilibrul care apare între producerea de radicali liberi dăunători și capacitatea organismului de a neutraliza acești radicali liberi cu antioxidanți. Radicalii liberi sunt un produs secundar natural al metabolismului, produși atunci când atomii de oxigen sunt împărțiți în atomi singuri care au electroni nepereche. Dar, deoarece acești radicali liberi nu doresc să rămână nepereche, ei caută constant în organism alți electroni cu care să se împerecheze.
În procesul de căutare a altor electroni, acești radicali liberi provoacă daune proteinelor, membranelor celulare și chiar ADN-ului însuși prin „furtul” efectiv al electronilor lor printr-un proces cunoscut sub numele de oxidare. Acest proces de stres oxidativ joacă un rol major în dezvoltarea unei game largi de procese patologice, inclusiv, printre altele, boli cardiovasculare, diabet, cancer, accident vascular cerebral, boli neurodegenerative precum demența și inflamația cronică. Pe lângă daunele cauzate de acești radicali liberi, consumul de grăsimi râncede (în principal sub formă de uleiuri de gătit industriale) în dietă, precum și o deficiență a statutului antioxidant inițiază și propagă acest tip de daune oxidative.
Deși mecanismele exacte prin care apare diabetul de tip 2 nu sunt complet cunoscute, este acum clar recunoscut că stresul oxidativ joacă un rol important în dezvoltarea sa, în principal prin generarea de specii reactive de oxigen nocive, cum ar fi anionii superoxid și peroxizii de hidrogen. Se crede că aceste compuși dăunează direct celulelor specializate din insulele pancreatice care produc insulină.
Stresul Oxidativ și Berberina
Dezvoltarea diabetului este strâns legată de activarea nicotinamid adenin dinucleotid fosfat (NADPH) oxidazei, o familie de enzime găsite în membranele celulare care funcționează pentru a cataliza producerea radicalilor liberi superoxid cunoscuți sub numele de superoxizi. Acești superoxizi, printre alte roluri, servesc la protejarea organismului prin distrugerea diferiților agenți patogeni virali și bacterieni atunci când este necesar. În mod normal, aceste enzime NADPH oxidaze sunt inactive în celulele în repaus, dar dacă sunt supraactivate pot produce niveluri dăunătoare de specii reactive de oxigen (ROS). În celulele vasculare (ale vaselor de sânge), un dezechilibru al ROS poate duce la hipertensiune (tensiune arterială ridicată), infarct miocardic (atac de cord), ateroscleroză (acumularea plăcilor grase în pereții arteriali) și accident vascular cerebral.
Au existat un număr destul de mare de studii pe modele animale care au arătat activitatea antioxidantă puternică a berberinei. Berberina acționează pentru a reduce stresul oxidativ printr-o serie de căi diferite, inclusiv captarea directă a radicalilor liberi superoxid. De asemenea, berberina inhibă direct expresia NADPH oxidazei, care, după cum s-a explicat mai sus, este unul dintre principalii generatori de specii reactive de oxigen.
Inflamație, Obezitate și Berberină
Inflamația este, de asemenea, direct implicată în dezvoltarea diabetului de tip 2 prin mai multe căi chimice complexe care duc la producerea de citokine puternic inflamatorii, rezultând în final o rezistență crescută la insulină și o disfuncție suplimentară a celulelor insulare pancreatice. Există o asociere foarte puternică între dezvoltarea inflamației și stresul oxidativ și merită subliniat faptul că rolul berberinei în suprimarea inflamației este unul foarte complex, care implică multiple căi ce se suprapun cu căile sale antioxidante.
Unul dintre aceste căi suprapuse implică AMPK (kinaza proteică activată de adenozin monofosfat). Mulți cercetători cred că influența berberinei asupra acestei căi AMPK explică în mare parte impactul său asupra sănătății umane. AMPK servește ca un fel de „comutator central” care ajută la reglarea cantității de energie pe care corpul o produce și o folosește. Când aceste multiple căi reglate de AMPK devin disfuncționale și AMPK este dezactivat, pot apărea anomalii ale glicemiei și lipidelor din sânge (grăsimi), ceea ce poate duce la diabet și chiar la sindrom metabolic, o combinație periculoasă de acumulare crescută de grăsime abdominală și creșterea tensiunii arteriale, pe lângă nivelurile ridicate de glicemie și lipide din sânge. Activarea AMPK a fost, de asemenea, demonstrată că reduce efectiv îmbătrânirea.
Există doar câteva compuși chimici cunoscuți care activează AMPK, inclusiv medicamentul prescris frecvent pentru diabet, metformina. Berberina este, de asemenea, unul dintre acești compuși. De fapt, berberina activează AMPK într-o măsură similară cu metformina.
Berberina nu doar că activează AMPK, dar crește și glicoliza, calea metabolică ce transformă glucoza (zahărul) în energie și duce, de asemenea, la reducerea gluconeogenezei (producția de glucoză nouă) în ficat. Același mecanism se consideră a fi responsabil pentru efectele pozitive ale berberinei asupra pierderii în greutate și efectele sale anti-obezitate. Berberina a fost utilizată cu succes nu doar pentru a trata diabetul de tip 2 indus experimental la șoareci, ci a fost folosită și în studii clinice pe oameni pentru a trata diabetul de tip 2. Interesant este că proprietățile antidiabetice ale berberinei par să fie, în parte, datorate efectului său asupra microbiomului intestinal uman, promovând echilibrul microbian intestinal.
În rezumat, berberina este un compus natural derivat din plante care are efecte antioxidante și anti-îmbătrânire puternice și acționează prin multiple căi chimice biologice pentru a ameliora efectele dăunătoare ale radicalilor liberi, a suprima inflamația și a regla producția de glucoză. Prin aceleași mecanisme, berberina contribuie, de asemenea, la pierderea în greutate și ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Și, deși depășește scopul acestui articol, berberina a demonstrat, de asemenea, un mare potențial în suprimarea anumitor tipuri de cancer.
Cu siguranță, acest supliment puternic ar trebui să fie luat în considerare de oricine caută o modalitate naturală de a beneficia de proprietățile sale anti-îmbătrânire, antiinflamatoare și anti-obezitate. Puteți găsi informații complete despre suplimentul nostru de berberină de calitate aici, formulat special cu piperină (derivată din piper negru) pentru a crește absorbția și pentru biodisponibilitate maximă.
Referințe:
1. Zahra Ilyas, Simone Perna, Salwa Al-thawadi, Tariq A. Alalwan, Antonella Riva, Giovanna Petrangolini, Clara Gasparri, Vittoria Infantino, Gabriella Peroni, Mariangela Rondanelli, Efectul Berberinei asupra pierderii în greutate pentru prevenirea obezității: O revizuire sistematică, Biomedicine & Pharmacotherapy, Volumul 127, 2020, 110137, ISSN 0753-3322, https://doi.org/10.1016/j.biopha.2020.110137.
2. Waller G.R., Nowacki E.K. (1978) Rolul alcaloizilor în plante. În: Biologia și metabolismul alcaloizilor în plante. Springer, Boston, MA. https://doi.org/10.1007/978-1-4684-0772-3_5
3. Sack RB, Froehlich JL. Berberina inhibă răspunsul secretor intestinal al toxinei enterice produse de Vibrio cholerae și Escherichia coli. Infect Immun. 1982 Feb;35(2):471-5. doi: 10.1128/IAI.35.2.471-475.1982. PMID: 7035365; PMCID: PMC351064.
4. Feng X, Sureda A, Jafari S, et al. Berberina în bolile cardiovasculare și metabolice: de la mecanisme la terapeutică. Theranostics. 2019;9(7):1923-1951. Publicat pe 16 martie 2019. doi:10.7150/thno.30787
5. Yin J, Xing H, Ye J. Eficacitatea berberinei la pacienții cu diabet zaharat de tip 2. Metabolism. 2008;57(5):712-717. doi:10.1016/j.metabol.2008.01.013
6. Antero Salminen, Kai Kaarniranta. Kinaza proteică activată de AMP (AMPK) controlează procesul de îmbătrânire printr-o rețea integrată de semnalizare, Ageing Research Reviews, Volumul 11, Numărul 2, 2012, Pagini 230-241, ISSN 1568-1637, https://doi.org/10.1016/j.arr.2011.12.005.
7. Zhang, Y., Gu, Y., Ren, H. et al. Efectele legate de microbiomul intestinal ale berberinei și probioticelor asupra diabetului de tip 2 (studiul PREMOTE). Nat Commun 11, 5015 (2020). https://doi.org/10.1038/s41467-020-18414-8
8. Zahra Ilyas, Simone Perna, Salwa Al-thawadi, Tariq A. Alalwan, Antonella Riva, Giovanna Petrangolini, Clara Gasparri, Vittoria Infantino, Gabriella Peroni, Mariangela Rondanelli, Efectul Berberinei asupra pierderii în greutate pentru a preveni obezitatea: O revizuire sistematică, Biomedicine & Pharmacotherapy, Volumul 127, 2020, 110137, ISSN 0753-3322, https://doi.org/10.1016/j.biopha.2020.110137.
